RETROSPECTIVA SWBF II

 

A doua editie a festivalului moto organizat de clubul moto Seawolves la malul marii s-a desfasurat in perioada 29-31 Mai 2009.
Participantii au inceput sa soseasca inca de joi - 28 Mai, fiind primiti de la intrare cu un paharel de rom, asa ca in tinutul marinarilor. Si au continuat sa bata la poarta festivalului pana in seara zilei de sambata - 30 Mai, astfel incat la ora concertului Cargo se aflau in camping cca 1500 de oameni, in majoritate motociclisti veniti de prin toate colturile tarii dar si tineri iubitori de muzica buna si chiar familii aflate la acea ora pe litoral.

 

 

 

 

Desi vineri a plouat putin, acest lucru nu a alterat deloc atmosfera care deja incepuse sa fie una de festival – multa voie buna, multe strangeri de mana, multa muzica si sunet de motoare – astfel incat, la ora inceperii concertelor lumea deja se simtea ca acasa.
Pe scena de 70 de metri patrati, puternic luminata si „dotata” cu cca 20.0000 de wati, au urcat intai „SirBlues” Vali racila, acompaniat la muzicuta de Catalin „Tzetze” Radulescu care au cantat si incantat cu un blues-country usor, numai bun de preludiu la ceea ce avea sa urmeze. Si a urmat o seara memorabila pentru toti melomanii dar si pentru cei cu chef de dans si distractie, pentru ca, dupa ce Marcian Petrescu cu baietii de la Trenul de noapte au incins efectiv atmosfera cu un ritmuri cunoscute de rock’n’roll si blue, a urmat unul din monstri sacri ai blues’ului: A.G. Weinberger, pe care toata audienta il astepta cu nerabdare.

 

 

 

 

Momentul culminant al serii a fost un memorabil jam session intre greii ce au urcat dealungul serii pe scena: SirBlues, Tzetze, Marcian Petrescu si A.G. – episod care a fost foarte apreciat de toti cei ce au asistat.

 

 

 

 

Seara s-a incheiat in ritmuri de chitara la gura butoaielor de tabla in care ardeau focuri, multi spunand ulterior ca acesta a fost cireasa de pe tort.

Sambata dimineata, in jurul orei 12 s-a pornit parada motoarelor care a strabatut toata statiunea Mamaia, pe bulevardul cu acelasi nume, pana in mijlocul Constantei, dupa care intoarcerea s-a facut pe bulevardul Lapusneanu, astfel incat am strabatut in coloana organizata tot centrul orasului, scotand efectiv lumea in strada, lume care nu mai contenea in a face poze si chiar a aplauda. Tot drumul am fost insotiti de Politia Rutiera, viteza media fiind de cca 10 Km/h.

 

 

 

 

Am numarat intr-o filmare ulterioara aproximativ 300 de motoare participante la aceasta parada. Numeroase trusturi de presa au trimis reporteri cu aceasta ocazie, astfel incat in editiile imediat urmatoare ale ziarelor au aparut numeroase articole despre festivalul nostru. Inclusiv la televiziune a fost prezentat evenimentul din Mamaia in cadrul editiilor principale de stiri. Un participant inedit la parada a fost ministrul de pe atunci al mediului: Nicolae Nemirschi – un impatimit al motoarelor, el insusi venind cu motocicleta.

Imediat dupa incheierea paradei moto au urmat concursurile specifice unei intruniri moto, dar, ca un element inedit la o astfel de manifestare, si in ton cu locatia, au avut loc si concursuri pe mare.

 

 

 

 

Astfel, participantii s-au putut intrece cu hidrobicicletele, sau cine ramane mai mult pe salteaua trasa de skyjet! Concurenta efectiva a fost mai mult simbolica, cel mai important fiind voia buna si distractia. Nu tot simbolice au fost insa si premiile acordate, ele insumand aproape 2500 de Euro.

Dupa ce lumea s-a relaxat pe terasele amenajate in incinta campingului, la o bere si un pahar de vorba, sau pe plaja sub razele soarelui foarte generos in dup-amiaza de sambata, au inceput prestatiile live, pe scena urcand nu mai putin de 5 trupe: Metal Corrosion din Constanta, Trooper din Bucuresti, Highlight Kenosis, Symbolic din Bulgaria si Cargo – a carei celebra piesa Ploaia a fost cantata in cor de toata audienta... chiar pe ploaie!

 

 

 

 


 

Anuntul oficial SWBF II

 

 

Seawolves Bikers Constanta va organiza in perioada 29-31 Mai o noua editie a unei intruniri moto ce speram a deveni traditie.

Si unde altundeva va puteam invita decat pe malul marii, mai exact in campingul “Tabara Turist” - o locatie superba, cu plaja proprie, pe care o punem in intregime la dispozitia tuturor bikerilor (si bineinteles bikeritelor) care ne vor face onoarea de a petrece impreuna cu noi un weekend demential, asa cum numai motociclistii stiu sa o faca.

Am pregatit pentru voi concerte blues, country, rock, hard & heavy metal, concursuri specifice si inedite (de exemplu: intrecere cu hidrobicicletele pe mare sau cu … tricicletele pe nisip), focuri de tabara, parada moto prin Mamaia si Constanta, striptease, focuri de artificii si multe alte surprize. Sa mai spunem aici si de traditionalele hamsii si de gulasul gatit la pirostrii?! Sau poate v-ar convinge mai mult butoaiele de bere rece?!

Vom declara intrunirea deschisa oficial la orele 12 ale amiezii de vineri, 29 Mai, urmand ca, dupa ce vom ciocni un pahar de rom si va veti instala, sa inceapa distractia!
Seara ne vom bea berile in acordurile inconfundabile ale chitarei maestrului “SirBlues” Vali Racila acompaniat la muzicuta de Tzetze (Catalin Radulescu), urmand ca Marcian Petrescusi baietii de la “Trenul de noapte” sa ne infierbante auzurile si sa ne oboseasca picioarele.


Sambata, dupa ce sefii isi vor bea impreuna in tihna cafelele, vom declansa “ostilitatile” in cilindri in cadrul unei parade moto speciale, ce va strabate toata statiunea Mamaia si orasul Constanta.
La intoarcere, dupa ce vom stinge “focul” de la gulas cu o bere rece, vom declara deschise marile intreceri care vor fi mult mai putin serioase decat premiile ce vor fi oferite castigatorilor!

Si distractia abia va incepe, pentru ca veti fi asaltati de 20000 de Watts de rock live.
Vor urca pe scena baietii de la Metal Corosion (heavy metal) cu un Seawolf de-al nostru la tobe, urmand ca superba voce a Oanei de la Highlight Kenosis sa electrizeze atmosfera cu un metal rock progressiv ce va unge la suflet pe toti iubitorii de muzica adevarata.
Prietenii din trupa Symbolic din Bulgaria vor incinge si mai tare spiritele cu un trash death metal profesionist (cunoscatorii stiu!!).
Imediat dupa show’ul lor vom canta si vom da din plete impreuna cu inconfundabilii Trooper, urmand ca titanii de la Cargo sa ne cheme la o hora pe motoare pentru a incheia seara ca niste adevarati bikeri respectabili!

…si petrecerea nu se va incheia aici!

Campingul “Tabara Turist” este situat in capatul statiunii Mamaia, la ultimul rond al bulevardului inspre iesirea catre Navodari. Dispune de peste 500 de locuri de cort si aproximativ 50 de locuri in casute. Deasemeni, in incinta exista un restaurant cu autoservire, preturile fiind speciale pentru participantii la intrunire. In interiorul campingului vor fi amenajate mai multe terase si puncte de “hidratare”.
In centrul campingului sunt toalete si dusuri cu apa calda, toate cat se poate de decente. Locatia dispune de plaja proprie, ingradita. Mai exact - iesi din cort, faci cativa pasi si te arunci in mare!

Pentru rezervari la casute puteti suna la numerele de telefon:
0241/831.145
0241/831.144
0722 605 930

iar pentru alte informatii legate de intrunire puteti suna la:
0722 592 424 sau
0743 463 876

Pentru cei care nu vor mai gasi locuri in casute si totusi doresc altceva decat cort, exista la cateva zeci de metri de campingul nostru si alte posibilitati de cazare, hotel sau casute.
Vom reveni cu detalii despre aceste posibilitati, precum si cu alte informatii legate de eveniment.

Pretul de intrare va fi 25 RON pentru intreaga perioada.

Cei care au fost cu noi anul trecut la intrunirea pe care am organizat-o in Eforie Nord isi amintesc probabil de acea ploaie agasanta care ne-a stricat socotelile, dar nu si cheful de distractie! Ei bine… anul acesta vrem razbunare, si de aceea promitem ca nici macar o furtuna nu ne va putea impiedica in a va oferi 2 zile dementiale la malul marii!!!

Seawolves Bikers Constanta va asteapta cu bratele deschise si cu berea la rece!